Prelungirea valabilității documentelor care expiră în perioada stării de urgență

06/04/20200

Având în vedere multitudinea de acte normative adoptate recent pentru a reglementa buna desfășurare a diferitelor sectoare de activitate și respectiv implicațiile pe care starea de urgență le are asupra acestora, este foarte posibil ca anumite prevederi să treacă neobservate sau cel puțin, să nu suscite suficiente discuții astfel încât să fie îndeajuns de previzibile.

Una dintre normele legale adoptate recent și care are un impact asupra majorității cetățenilor țării o reprezintă cea instituită prin art. 14 din Decretul Președintelui României nr.195/2020 „Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență”.

Același lucru sub o altă formă o atestă și art.12 alin.(1) din Ordonanța militară nr.3/2020: „Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență”.

Chiar dacă prevederea pare a fi destul de clară, totuși aceasta ridică câteva semne de întrebare, căci după cum vom arăta, nu toate documentele eliberate de autoritățile publice beneficiază de același regim.

Documentele care se prelungesc pe perioada stării de urgență

Ca regulă generală, atât timp cât prevederea legală nu face distincție între documentele emise de autoritățile publice asupra cărora norma își produce efecte și cele care nu intră sub incidența acesteia, vom presupune că norma face referire la orice document emis atât de către autoritățile centrale, cât și la cele emise de către autoritățile locale, deopotrivă, conform principiului latin ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În această categorie vom avea în primul rând actele de identitate. Astfel, dacă în perioada stării de urgență, instituită de către Președintele României prin Decretul nr.195/2020, valabilitatea actului de identitate al unei persoane expiră, atunci documentul respectiv își va prelungi automat valabilitatea până după trecerea a 90 de zile de la încetarea stării de urgență.

Pe lângă faptul că persoanele respective vor putea fi identificate în baza acestor acte de identitate a căror valabilitate a expirat și aceste acte își vor produce în continuare efectele, remarcăm de asemenea o consecință foarte importantă.  Nu se vor putea aplica unele dintre sancțiunile contravenționale prevăzute de art.43 din O.U.G. nr.97/2005 republicată privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, spre exemplu în cazul în care persoana care a împlinit vârsta de 14 ani nu a solicitat eliberarea actului de identitate în termen de 15 zile. De asemenea, nu se va putea sancționa contravențional nici persoana care nu a solicitat eliberarea unui nou act de identitate în mai puțin de 15 zile anterior expirării perioadei de valabilitate a actului.

O altă categorie de documente emise de către autoritățile publice și care vizează un număr mare de cetățeni o reprezintă cea a atestatelor profesionale. Spre exemplu, dacă în perioada stării de urgență certificatele de transport în cont propriu, autorizațiile de transport alternativ / în regim de închiriere sau atestatele/certificatele profesionale eliberate de către Autoritatea Rutieră Română în condițiile O.G. nr.27/2011 modificată expiră, aceste documente își vor prelungi în mod automat valabilitatea până după trecerea a 90 de zile de la încetarea stării de urgență.

De asemenea, aceeași regulă se aplică și în cazul permiselor de conducere care expiră în perioada stării de urgență. Astfel, persoanele vizate nu vor fi obligate în condițiile Ordinului nr.123/2013 al Ministerului Afacerilor Interne să se prezinte la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pentru a solicita eliberarea unui nou permis dacă acesta a expirat în perioada stării de urgență, ci o vor putea face până după trecerea a 90 de zile de la încetarea stării de urgență. Specificăm faptul că începând cu data de 17.03.2020, s-a suspendat activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, la nivel național.

În ceea ce privește prelungirea valabilității dovezii înlocuitoare cu drept de circulație a permisului de conducere în temeiul art.111 din O.U.G. nr.195/2002, facem următoarele precizări. În cazul în care dosarul penal în urma căruia a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice este în faza de judecată atunci justițiabilul va putea conduce în continuare, dovada prelungindu-se automat în baza art.14 din Decretul nr.195/2020 al Președintelui României. Acest aspect a fost statuat și de către Consiliul Superior al Magistraturii- Secția pentru judecători prin art.2 alin.(2) din Hotărârea nr.417/2020.

În cazul în care dosarul penal în temeiul căruia a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice este în faza de urmărire penală, nu este necesar ca persoanele interesate să depună cereri de prelungire, căci, din oficiu, procurorii vor emite ordonanțe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanță. Ordonanțele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unitățile de poliție competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situație excepțională. Acest aspect a fost lămurit de către Ministerul Public în urma unui comunicat de presă [disponibil aici: http://www.mpublic.ro/content/c_27-03-2020-10-03].

Precizăm faptul că în situația particulară în care procurorul de caz a întocmit ordonanța de clasare a dosarului penal în baza căruia fusese dispusă suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, justițiabilul nu va putea intra în posesia permisului de conducere pe perioada stării de urgență. Conform art. 219 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în baza ordonanței procurorului prin care s-a dispus clasarea. Cu toate acestea, amintim că în temeiul art.339 Cod proc.pen. persoana interesată poate face plângere împotriva ordonanței de clasare în termen de 20 de zile de la comunicare. Or, conform art.43 alin.(5) din Decretul nr.195/2020 al Președintelui României, termenele de formulare a plângerilor în cauzele penale se întrerup, urmând a curge noi termene după încetarea stării de urgență.

Documente cu un regim juridic diferit

Chiar dacă Ordonanța militară nr.3/2020 nu face o distincție între acele documente asupra cărora norma legală are aplicabilitate și cele asupra cărora nu are, există totuși documente care au un regim juridic diferit. Astfel, Registrul Auto Român a anunțat printr-un comunicat de presă că această instituție își desfășoară în mod normal activitatea în ceea ce privește inspecția tehnică periodică, întrucât autoritățile competente nu au luat nicio decizie care să schimbe în vreun fel legislația în vigoare cu privire la valabilitatea inspecției tehnice periodice. Avem rezerve în ceea ce privește acest raționament, deoarece așa cum am arătat anterior, Ordonanța militară nr.3/2020 nu exceptează în articolul 12 niciun tip de document emis de autoritățile publice. Probabil că motivul pentru care se apreciază că această instituție este exceptată de la norma legală prezentată îl constituie siguranța conducătorilor auto.

Astfel, este important de precizat că proprietarii de autovehicule rutiere au obligația de a efectua inspecția tehnică periodică în condițiile art.2 din O.G. nr.81/2000 modificată chiar dacă expirarea valabilității acesteia s-a produs în perioada stării de urgență.

Un aspect interesant pe care îl remarcăm este că Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a adoptat în data de 11 martie 2020 Ordinul nr.766/2020 prin care se extinde valabilitatea certificatelor de atestare ale inspectorilor tehnici care efectuează inspecțiile tehnice periodice și ale conducătorilor de ateliere auto cu 3 luni, în vederea limitării deplasărilor și a contactelor personale, aceste programe fiind suspendate pentru o perioadă de 3 luni.

În conculzie, starea de urgență instituită în contextul răspândirii coronavirusului care provoaca boala COVID-19 determină adoptarea de acte normative noi într-un mod foarte dinamic. Astfel, revine fiecăruia dintre noi datoria de a urmări cu mare atenție succesiunea de norme legale care se adoptă în această perioadă pentru a nu fi prinși pe picior greșit, atât în calitate de persoane fizice, cât și în calitate de persoane juridice. Amintim în acest sens principiul latin nemo consetur legem ignorare, conform căruia nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaște legea.

În măsura în care vă aflați într-o situație în care este necesară opinia juridică a unui specialist, echipa SCPA CÂMPAN & ȚIMONEA vă stă la dispoziție pentru orice fel de informații.

Articol realizat de Radu Vălean, avocat în cadrul SCPA CÂMPAN & ȚIMONEA

Lasa o replica

Adresa de email nu va fi plubicata Campurile marcate cu * sunt obligatorii